Logo UE, Guvernul Romaniei, POCA si Instrumente Structurale
Logo UE, Guvernul Romaniei, POCA si Instrumente Structurale

Autentifcare

Înregistrare

Consolidarea Operațională a Federației Sindicatelor Libere din România


Despre proiectul: Consolidarea Operațională a Federației Sindicatelor Libere din România


Cod SMIS: 301657 
Proiectul „Consolidarea Operațională a Federației Sindicatelor Libere din România” reprezintă un pas esențial pentru întărirea dialogului social și a capacității de negociere colectivă. Prin finanțarea oferită de Uniunea Europeană, acest proiect va aduce beneficii pe termen lung pentru organizațiile sindicale și membrii acestora, contribuind la modernizarea pieței muncii și la adaptarea la noile provocări economice și sociale precum și la sprijinirea tranziției verzi și a celei digitale. 

Perioada de Implementare: 1 Aprilie 2024 – 31 Martie 2026


Durată: 24 luni

 

Beneficiar: Federația Sindicatelor Libere din România

 

Finanțare:
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027, apelul PEO/58/PEO_P1/OP4/ESO4.2/PEO_A7. Valoarea totală a proiectului este de 2.417.261,85 lei, din care 1.846.896,69 lei reprezintă cofinanțarea din partea Uniunii Europene, iar 570.365,16 lei reprezintă contribuția națională.

 

Obiectiv general:
Proiectul urmărește modernizarea instituțiilor pieței muncii și consolidarea dialogului social și a negocierilor colective. Aceasta se va realiza prin creșterea capacității administrative și a calității procesului de reprezentare la nivelul Federației Sindicatelor Libere din România (FSLR). Proiectul va oferi sprijin multidimensional, organizațional și integrat, inclusiv prin diversificarea serviciilor și creșterea expertizei instituționale.

 

Obiective specifice:

  • Creșterea capacității de negociere și dialog social pentru 4 organizații sindicale membre, prin furnizarea unui pachet integrat de servicii. Aceste servicii includ asistență pentru negocierea contractelor colective, informare, consiliere, formare profesională, consolidare digitală și sprijin pentru identificarea unor puncte comune de negociere cu partenerii sociali.
  • Îmbunătățirea calității și expertizei în domeniul dialogului social pentru 4 organizații sindicale și 40 de persoane din grupul țintă, prin integrarea acestora în cursuri de formare profesională, campanii de informare și transferul de bune practici în domeniul negocierilor colective și dialogului social.

 

Activități principale:

  • Stabilirea nevoilor de consolidare a confederației prin realizarea unei analize de nevoi și elaborarea cererii de finanțare.
  • Digitalizarea și îmbunătățirea capacității partenerilor sociali prin servicii de asistență în domeniul negocierilor colective, consiliere, formare și asistență comunicațională.
  • Monitorizarea contractelor colective existente și consolidarea relațiilor cu partenerii sociali.
  • Campanie de informare și conștientizare privind importanța dialogului social și a negocierilor colective.
  • Identificarea și transferul de bune practici din alte state membre pentru îmbunătățirea calității dialogului social.


Acoperire națională și regiuni de implementare:
Proiectul are o acoperire națională, vizând toate regiunile de dezvoltare din România, inclusiv regiunile mai puțin dezvoltate (Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest, Vest, Centru) și regiunea dezvoltată București-Ilfov. Sediul de implementare va fi în regiunea Sud-Est, iar activitățile proiectului vor fi desfășurate în toate regiunile de implementare, ținând cont de concentrarea teritorială a membrilor federatiei. Bugetele vor fi alocate conform nevoilor de consolidare specifice fiecărei regiuni, cu o alocare mai mare în zonele cu o prezență sindicală puternică, cum ar fi Sud-Est, Nord-Est și Sud-Muntenia.

 

Grupul țintă:
Grupul țintă al proiectului este format din 4 organizații sindicale și 40 de persoane (membri, personal angajat sau reprezentanți ai structurilor de conducere) din cadrul acestor organizații. Aceste persoane vor beneficia de cursuri de formare profesională, consiliere, și alte servicii menite să îmbunătățească capacitatea de negociere colectivă și dialogul social.

 

Rezultate anticipate:

  • Consolidarea capacității organizațiilor sindicale pentru a negocia contracte colective și a promova dialogul social la nivel de unitate și sectorial.
  • Formarea profesională a 40 de persoane pentru a îmbunătăți competențele necesare în negocierile colective și înțelegerea pieței muncii.
  • Realizarea a 8 evenimente regionale pentru promovarea dialogului social și identificarea de puncte comune cu partenerii sociali.
  • Transferul de bune practici din alte state membre ale UE pentru a îmbunătăți calitatea dialogului social.

 

Contribuția proiectului la temele transversale:
Proiectul va integra teme transversale precum egalitatea de gen, nediscriminarea, accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități, protecția biodiversității, utilizarea eficientă a resurselor, rezistența la dezastre și principiul „poluatorul plătește”.
 

Conectează-te prin click aici pentru a putea vota și a adăuga un comentariu!

VOTURI

- 1 vot - 0 voturi

COMENTARII