Sistemul de asigurări sociale/protecție socială și presiunea pe înarmare

În contextul geopolitic actual, marcat de intensificarea curselor de înarmare și de creșterea bugetelor naționale de apărare, sistemele de asigurare socială din Europa, inclusiv cel din România, se confruntă cu o serie de provocări majore, care riscă să afecteze atât sustenabilitatea lor financiară, cât și capacitatea de a oferi protecție socială adecvată pe termen lung.Una dintre cele mai evidente provocări este competiția directă pentru resurse bugetare. În condițiile în care cheltuielile pentru apărare au crescut semnificativ după 2022, pe fondul conflictului militar din Ucraina și al deteriorării climatului de securitate la granițele Uniunii Europene, guvernele sunt obligate să redistribuie fonduri publice în favoarea securității naționale. România, de exemplu, a majorat bugetul apărării la 2,5% din PIB începând cu 2023, conform angajamentelor asumate în cadrul NATO. Această creștere a dus inevitabil la presiuni suplimentare asupra altor componente ale bugetului public, în special asupra celor destinate protecției sociale, sănătății și educației.

Sustenabilitatea sistemului de asigurări sociale devine astfel vulnerabilă. Cheltuielile sociale, fiind recurente și de lungă durată, intră în concurență cu investițiile militare, care, deși esențiale în actuala paradigmă de securitate, sunt în general mai volatile și concentrate pe termen scurt și mediu. Dacă tendința de reorientare a cheltuielilor publice spre înarmare se menține sau se accentuează, există riscul real ca finanțarea asigurărilor sociale să fie limitată, ceea ce poate duce la scăderea valorii reale a prestațiilor sociale, întârzieri în plată, reducerea investițiilor în digitalizare și administrare, precum și stagnarea reformelor structurale necesare. Pe lângă impactul bugetar, militarizarea sporită a societății are și efecte sociale și psihologice, care influențează indirect sistemul de asigurări sociale. Într-un climat de instabilitate și incertitudine, prioritățile populației se reorientează, iar presiunea asupra statului de a asigura securitate fizică poate eclipsa cererile de echitate socială sau protecție economică. În același timp, în cazul unor conflicte armate directe sau al extinderii participării României în operațiuni militare, pot apărea categorii noi de beneficiari ai sistemului social – veterani, victime civile, refugiați, familii ale militarilor mobilizați, ceea ce ar putea necesita adaptarea legislației și alocări suplimentare de fonduri pentru indemnizații, pensii speciale și alte forme de protecție.

O altă provocare este schimbarea structurii pieței muncii în condițiile economiei de război. În perioade de militarizare accelerată, industriile civile pot fi reorientate către producție pentru apărare, ceea ce afectează echilibrul pieței muncii, disponibilitatea forței de muncă în domenii esențiale sociale (sănătate, educație, servicii sociale), dar și colectarea contribuțiilor sociale. În plus, creșterea inflației determinată de cheltuieli militare masive poate eroda valoarea reală a pensiilor și prestațiilor sociale, în special în țările cu mecanisme de indexare limitate sau întârziate. Nu în ultimul rând, securitatea socială este pusă la încercare și de nevoia de a integra mai eficient cetățenii vulnerabili afectați de conflictele militare regionale – cum sunt refugiații sau persoanele strămutate intern. România a absorbit în ultimii ani sute de mii de refugiați din Ucraina, iar integrarea acestora în sistemul de protecție socială, fie temporar, fie permanent,  presupune eforturi administrative, financiare și politice considerabile. Lipsa unui cadru legislativ european unitar privind statutul social al refugiaților și accesul lor la prestații accentuează aceste dificultăți. Asigurarea creșterii bugetelor de apărare și al extinderii preocupărilor legate de securitate, sistemele de asigurare socială riscă să devină marginalizate în politicile publice, chiar dacă vulnerabilitatea socială rămâne ridicată. Este esențial ca statele europene, inclusiv România, să găsească un echilibru între nevoile de securitate militară și cele de securitate socială, întrucât ambele sunt fundamentale pentru coeziunea și reziliența societății. O viziune integrată, bazată pe solidaritate, sustenabilitate fiscală și protecție universală, este mai necesară ca niciodată într-o Europă aflată într-o transformare profundă.